Facultatea de Educație Fizică și Sport

 

Facultatea de Educație Fizică și Sport s-a înființat în anul 1960, în cadrul Institutului Pedagogic.

Din anul 1998, oferta facultății s-a lărgit prin înființarea specializării „Kinetoterapie”. La această specializare, activitatea este susținută de cadre didactice ale facultății, iar la o serie de discipline specifice, de specialiști din cadrul Spitalelor de Recuperare și Neurologie din orașul nostru, care au statut de asociați.

Pentru a veni în sprijinul sportivilor de mare performanță pe lângă cursurile de zi, au fost organizate la specializarea „Educație fizică și sport” cursuri în regim de „fără frecvență”, IDD sau „frecvență redusă”.

Printre absolvenții FEFS din promoțiile mai vechi sau mai recente se numără personalități de mare valoare din domeniul sportului, dintre care îi enumeram pe: Károlyi Béla (fost antrenor al echipei olimpice de gimnastică), Simion Schobel (antrenor al selecționatei de handbal a Germaniei, fost campion mondial), Ioanis Tikos și Costas Saganis (antrenori ai echipelor reprezentative de baschet juniori a Greciei), Adelinho Jorge Suares (antrenor al reprezentativei de tineret a Portugaliei la baschet), Gabriela Szabó (campioană olimpică și mondială la atletism), Ionela Târlea (campioana mondiala la atletism), Maria Cioncan (medaliată la J.O la atletism), Simona Richter, Ioana Dinea, Laura Moise (medaliate la J.O și campionate europene la judo), atletele Nicoleta Grasu, Iloc Cristina, Mihaela Botezan.

Licențiații FEFS ai UBB sunt recunoscuți de către forurile de specialitate europene și mondiale, cu susținerea eventuală a unor examene de diferență nesemnificative. Această recunoaștere dovedește compatibilitatea curriculum-ului facultății cu structuri similare din toată lumea.

DEPARTAMENTE

  • Departamentul de Kinetoterapie şi Discipline Teoretice
  • Departamentul de Sporturi Individuale
  • Departamentul de Jocuri Sportive