Conceptul dezvoltare presupune creşterea dimensiunilor universităţii, a numărului de studenţi şi cadre didactice, a veniturilor, creşterea atractivităţii acesteia pe plan internaţional, continuă inovare a specializărilor, a programelor didactice, creşterea performanţei în predare – învăţare, în cercetarea ştiinţifică, a competitivităţii universităţii.

Dezvoltarea Universităţii Babeş-Bolyai în perioada 2008 – 2014 impune atingerea următoarelor obiective:

1) poziţie dominantă în reţeaua universităţilor din România, din Europa Centrală şi de Sud-Est;2) o politică educaţională adecvată exigenţelor societăţii cunoaşterii;3) politici ştiinţifice performante, în măsură să producă inovare, dezvoltare, creştere economică;
4) infrastructură capabilă să susţină educaţie – cercetare – inovare de calitate; 5) management academic performant compatibil universităţii antreprenoriale; 6) integrarea universităţii în viaţa economică şi socială;
  7) afirmarea universităţii ca un factor de cultură şi educaţie umanistă.