ANUNŢ UBB

CERTIFICĂRI PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ (DPPD)

ÎN ATENŢIA STUDENŢILOR DIN ANUL I ÎN ATENŢIA STUDENŢILOR MASTERANZI

Conform legislaţiei în vigoare, exercitarea profesiei de cadru didactic, este condiţionată de parcurgerea unui program de studii psihopedagogice – Nivelul I (psihologia educaţiei, pedagogie, didactica specialităţii, practică pedagogică ş.a.).

 

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universităţii „Babeş-Bolyai” vă oferă posibilitatea de a vă certifica pentru profesia didactică, prin parcurgerea acestui program de studii.

Conform legislaţiei în vigoare, exercitarea profesiei didactice la nivelul învăţământului liceal, postliceal şi universitar, este condiţionată de parcurgerea  programului de studii psihopedagogice – Nivelul II (de aprofundare).

 

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universităţii „Babeş-Bolyai” vă oferă posibilitatea de a parcurge acest program, care acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal, postliceal şi universitar, cu satisfacerea a două condiţii:

  • acumularea unui minimum de 60 de credite transferabile din programul de studii psihopedagogice
  • absolvirea unui program de master în domeniul diplomei de licenţă.

Înscrieri:

20 august – 20 octombrie 2010

Informaţii:

Sediul DPPD, str. Sindicatelor nr. 7, între orele 9-12;

Web

http://dppd.ubbcluj.ro/

Înscrieri:

20 august – 20 octombrie 2010

Informaţii:

Sediul DPPD, str. Sindicatelor nr. 7, între orele 9-12;

Web

http://dppd.ubbcluj.ro/

 

RECRUTARE STUDENŢI

Universitatea Babeş-Bolyai, alături de partenerii săi, anunţă organizarea de cursuri pe tematica non-discriminării şi managementului diversităţii în cadrul proiectului POSDRU/70/6.2/S/41911 „Egalitate la angajare şi la locul de muncă – campanie de informare şi conştientizare în vederea schimbării atitudinii sociale şi stereotipurilor la angajare şi la locul de muncă”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurse Umane 2007-2013.

Cursurile se adresează persoanelor active pe piata forţei de muncă (angajaţi) şi viitorilor angajaţi (studenţi, indiferent de profil sau de universitate). Participarea este gratuită pentru persoanele care fac parte din grupul ţintă. Numărul de locuri este limitat. Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere.

Formular inscriere

Formularele de înscriere se pot trimite pe adresa contact@observatorul-social.ro
salveaza formular

Termen limita de depunere

Termenul limită pentru înscriere este 25 iunie 2010.

Informatii suplimentare

www.observatorul-social.ro

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

EVALUAREA CURSURILOR DE CĂTRE STUDENŢI

Incepand cu acest an universitar, evaluarea cursurilor de catre studenti se realizeaza exclusiv online. Departamentul de Informatizare al Universitatii Babes-Bolyai a realizat un modul suplimentar al aplicatiei pentru evidenta scolară AcademicInfo, care permite evaluarea cursurilor, seminariilor si lucrarilor de laborator, pentru fiecare disciplina cuprinsa in contractul de studii. Noua facilitate a fost testata in primul semestru al anului universitar 2009-2010, la Facultatea de Business, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala și la Facultatea de Fizica.
           
În semestrul al doilea, evaluarea cursurilor de către studenti se desfasoara in perioada 3.05 – 7.06.2010 la facultatile:

- Facultatea de Studii Europene
- Facultatea de Biologie si Geologie
- Facultatea de Istorie si Filozofie
- Facultatea de Teatru si Televiziune
- Facultatea de Business
- Facultatea de Stiinta Mediului
- Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala
- Facultatea de Fizica
- Facultatea de Teologie Greco-Catolica

Procedura de evaluare cuprinde urmatorii pasi:
1.

Studentul intra in contul propriu pe una dintre paginile https://info.ubbcluj.ro/index.htm  sau http://academicinfo.ubbcluj.ro/info  cu ajutorul datelor de identificare:

nume utilizator: Nume.PrenumeNrMatricol
parola: CNP
(Exemplu: user: Popescu.Elena123 parola: 28910101010)

2. Studentul vizualizeaza continutul contractului de studii
3. In partea dreapta a fiecarei discipline cuprinse in contractul de studii se gasesc coloanele „Evaluare curs” respectiv „Evaluare seminar”. Studentul selecteaza optiunile „Chestionar curs” si „Chestionar seminar”
4. Studentul completeaza chestionarele pentru fiecare curs si seminar la care a participat conform instructiunilor mentionate in aplicatie.
5. Studentul apasa „Trimite chestionar”

Dupa expirarea perioadei de evaluare optiunea de completare a chestionarelor va deveni inactiva. Aplicatia de evaluare asigura anonimatul respondetilor deoarece nu asociaza datele de identificare cu un anumit raspuns. Neregulile si probleme tehnice pot fi semnalate prin e-mai la adresa evaluarecursuri@staff.ubbcluj.ro.

Centrul pentru Managementul Calitatii & Centrul de Informatizare